Salamanca, orașul de aur al Spaniei, la doar 2 ore de Madrid

Salamanca, orașul de aur al Spaniei, la doar 2 ore de Madrid

Pentru că în 2018 universitatea ce mi-a fost gazdă în timpul stagiului Erasmus a împlinit 800 de ani de existență (da, da, ați citit bine), m-am gândit că este momentul potrivit să vă fac cunoștință cu orașul meu de suflet – Salamanca.

 

Puțină istorie mai întâi

Istoria orașului începe de acum 2700 ani, când un mic grup de agricultori a pus bazele unui sat pe malul râului Tormes, însă ei nu s-au extins teritorial prea mult. Asta până când, la mijlocul secolului I î.Hr., romanii au transformat așezarea într-un punct strategic pe Ruta Argintului (Via de la Plata), iar pentru a facilita comerțul au construit atunci un pod peste râul Tormes (Puente Romano), ce este funcțional și în zilele noastre.

În secolul al XII-lea s-a început construcția Catedralei Vechi, iar la scurt timp după, în 1218, au fost puse bazele Universității din Salamanca, a treia cea mai veche din lume ce încă funcționează și una din cele mai prestigioase din Spania.

 

Cum ajungi în Salamanca?

Destul de ușor aș spune, pentru că se află la 200 Km de capitala Madrid. Drumul cu autocarul durează 2 ore și jumătate și costă în jur de 20 euro/persoană. Cel mai bine e să îți cumperi bilete online, de pe site-ul Avanzabus.

 

Construcții remarcabile la tot pasul

Declarat Patrimoniu al Umanității de către UNESCO și fostă Capitală Europeană a Culturii în 2002, „Orașul de Aur” al Spaniei este împânzit de construcții pline de istorie.

 

 

Catedral de Salamanca

Construcția este de fapt alcătuită din două catedrale lipite între ele: Catedrala Veche, din secolul al XII-lea, cu elemente din stilurile roman și gotic, și Catedrala Nouă, în stil gotic și baroc.

Spania_Salamanca_Catedrala

Spania_Salamanca_Catedrala

 

Construită între 1513 și 1733, fațada catedralei noi găzduiește câteva sculpturi neobișnuite chiar și pentru vremurile noastre. Cea mai surprinzătoare dintre toate este un … astronaut.

Spania_Salamanca_Astronauta

 

Prezența lui a dat naștere mai multor legende, de la presupusa origine extraterestră, până la capacitatea constructorilor de a prezice viitorul. Ei bine, realitatea este mult mai simplă, căci moderna sculptură a fost adăugată în timpul lucrărilor de restaurare din 1992. Este o tradiție a meșterilor ca la o renovare să adauge fațadei noi detalii sau sculpturi, ca un fel de semnătură asupra lucrării. Pe lângă astronaut, ei au mai adăugat un dragon care mănâncă înghețată, un râs, un taur, un iepure, o barză și un rac.

 

Spania_Salamanca_Catedrala

 

Turul catedralei include și o urcare pe acoperiș, de unde poți admira turlele îndeaproape, dar și centrul istoric al orașului. Biletul de acces costă 6 euro/persoană și îți garantez că vizita merită fiecare bănuț.

 

Spania_Salamanca_Catedrala

Universidad de Salamanca

Fondată în 1218 de Regele Alfonso al IX-lea, Universitatea din Salamanca este a treia cea mai veche universitate din lume care încă mai funcționează (după cele de la Bologna și Oxford). În 1254 au fost stabilite cele 11 discipline de studiu, printre care și drept civil, medicina sau gramatică. Cursurile de țineau în Catedrala Veche, în case închiriate și în biserici. În anii 1400 au construit chiar și un „spital de studii”, adică ceea ce noi știm azi drept cămin studențesc. Universitatea de aici deține și prima bibliotecă universitară din Europa, construită în 1474.

Spania_Salamanca_biblioteca                 Spania_Salamanca_UniversidadSalamanca

 

Și fațada universității ascunde un detaliu mai puțin obișnuit – o broscuță ce se odihnește pe un craniu. Legenda spune că studenții care găsesc broscuța pe fațada universității vor avea noroc și vor trece cu brio de toate examenele. Vă spun, nu-i deloc ușor să o găsești, însă turiștii acceptă provocarea și stau și zeci de minute în fața intrării.

 

Spania_Salamanca_RanadeSalamanca

Clădirea principală a universității se poate vizita, un bilet de acces costând 10 euro/persoană.

 

 

Plaza Mayor – inima orașului

Deși pare greu de crezut, piața a fost construită inițial cu scopul de a fi arenă de coride. De-a lungul timpului a fost martora multor manifestări culturale, politice sau religioase, motiv pentru care și acum este un loc popular de întâlnire pentru localnici.

Spania_Salamanca_PlazaMayor

 

Fațada principală a pieței, cea mai frumoasă de altfel, găzduiește acum primăria orașului, iar laturile ei sunt înțesate de restaurante, magazine de suveniruri sau de bijuterii.

 

Spania_Salamanca_PlazaMayor

 

La Clerecía

Clădirea în stil baroc cunoscută sub numele de „La Clerecía” (în traducere Clerul) găzduiește pe lângă biserică și o universitate catolică privată, Universidad Pontificia de Salamanca.

Spania_Salamanca_UniversidadPontificia

 

Reprezentanții ei, împreună cu cei ai primăriei orașului, au decis că de priveliștea pe care o ai urcând în turnurile bisericii trebuie să se bucure cât mai multă lume, așa ca au introdus această activitate în circuitul turistic. Și bine au făcut!

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Repost @salamancart La #CatedralNueva de #Salamanca desde la #Clerecía ❤ +info link en bio: www.conciertosensalamanca.com

O postare distribuită de Conciertos en Salamanca (@conciertosensalamanca) pe

Spania_Salamanca_UniversidadPontificia

 

Casa Lis

Casa în stil modernist a fost salvată din ruină de consiliul orașului și tranformată în Muzeul Art Nouveau și Art Deco. Deși există o expoziție permanentă de artă, atracția principală este vitraliul ce acoperă holul principal al clădirii.

Spania_Salamanca_CasaLis

 

La finalul zilei străbate Puente Romano și oprește-te pe malul râului Tormes, de unde poți admira în liniște cum lumina apusului se reflectă asupra orașului – vei înțelege de ce Salamanca este supranumit și „Orașul de Aur”.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *