Muzeul CFR – trenuri și trenulețe pentru copii de toate vârstele
Că îmi place să merg cu trenul v-am zis într-un articol recent, când vă dădeam idei de destinații în care puteți ajunge din București, însă ce faci când nu ai prea mult timp la dispoziție să călătorești (știm cu toții cât durează drumurile cu trenul CFR în România, nu?), dar vrei totuși să-ți alini puțin dorul de ducă? Te reorientezi către o altfel de călătorie, cu trenuri în miniatură 🙂
Așa se face că am ajuns la Muzeul CFR, cel amenajat în Gara de Nord – dacă pare plictisitor la prima impresie, te asigur că nu e deloc și că e potrivit chiar și pentru cei mici. Asta pentru că Muzeul CFR din București are un as în mânecă: găzduiește cea mai mare dioramă feroviară din țară.
Valea Prahovei cu multe poduri și tuneluri, gara din Târgoviște în miniatură, dar și o copie a depoului Grivița, cu placă turnantă (la fel ca în desenele cu trenulețul Thomas, dacă mai țineți minte 🙂 ), fac diorama să fie cât mai apropiată de realitate – dar vă las mai jos câteva fotografii ca să vă convingeți singuri.
Toate trenulețele care parcurg traseul dioramei sunt reproduse după trenurile românești: de la tren personal etajat, la mărfare și până la Mocănițe.
Copiii vor fi cu siguranță fascinați de ce vor vedea, însă vă garantez că și adulții se vor bucura la fel de mult – vizita la Muzeul CFR e ca o călătorie în trecut, în tărâmul copilăriei.
Pe lângă dioramă, care este cu siguranță punctul central al Muzeului CFR, veți găsi aici și o mulțime de machete de trenuri, echipamente folosite de-a lungul anilor, imagini din gările românești, dar și biroul inginerului Anghel Saligny.
Programul Muzeului CFR este de miercuri până duminică, în intervalul 10-16, iar prețul biletelor este unul modic: 4lei pentru adulți și 2 lei pentru copii și studenți (un preț de intrare foarte mic, după părerea mea, pentru experiența oferită).
Accesul se face acum prin Calea Griviței, nr. 193B (printr-o curte interioară), însă în anii trecuți se putea intra în muzeu și de pe peronul 14 al Gării de Nord. Apropo de asta, în gară nu există niciun semn care să indice către muzeu, deci nu mă mir că foarte puțini oameni știu de acesta – sunt sigură că mulți călători ar prefera să viziteze un muzeu cât așteaptă trenul, în loc să piardă timpul pe la Mc sau pe peroane.
Dacă vizitați acest muzeu, sunt curioasă să-mi spuneți cum vi s-a părut 🙂
P.S.: Dacă ai găsit de folos sfaturile mele, poți să-mi faci cinste cu o cafea și astfel să îmi susții munca ☕️ ➡️ https://www.buymeacoffee.com/loculdelageam