Cum te schimbă experiența Erasmus?

Acum 4 ani avea să înceapă cea mai frumoasă aventură a mea – plecam singură într-o țară străină unde nu cunoașteam pe absolut nimeni. Mă transformam dintr-un simplu student la Geografie în student Erasmus 🌍 și aveam să îmi petrec un semestru în cea mai frumoasă țară din lume – Spania 🇪🇸 (nu am cum să nu fiu subiectivă, desigur).

Cu ocazia asta am avut și primul zbor din viața mea și m-am îndrăgostit iremediabil din prima secundă. Mi-am ocupat #loculdelageam într-un Airbus A310 al TAROM și nu mi-am dezlipit ochii o secundă de pe geam (ba chiar nu înțelegeam cum spaniolul de lângă mine poate să doarmă atât de liniștit când are atât de multe de văzut). Și, ca să nu-mi uit niciodată primul zbor, la aterizarea pe Aeroportul Barajas din Madrid am avut parte de niște turbulențe serioase – care m-au făcut să mă întreb la ce naiba mi-a trebuit mie să plec în Spania?! Totuși, calmitatea spaniolilor de lângă mine, de vârsta a doua, m-a făcut să mă mai relaxez puțin – îmi amintesc însă că erau impresionați de cum au gestionat piloții români situația și nu conteneau să-i laude.

În următoarele luni aveam să aflu răspunsul la întrebarea din avion pe pielea mea – experiența din Salamanca a fost una care m-a scos total din zona mea de confort, m-a făcut să fiu mai tolerantă și cu adevărat independentă și datorită căreia am descoperit pe îndelete societatea și cultura spaniolă – de la un sistem educațional bine organizat și orientat pe formarea practică a studentului, profesori mult peste așteptări, până la obiceiuri, istorie, arhitectură și mai ales stilul de viață relaxat al locuitorilor (să fie de vină siesta?!).

Pentru că atunci când am plecat din România nu știam mai nimic despre Salamanca, am avut motiv ca în fiecare zi, după cursuri, să explorez puțin câte puțin orașul – nu încetam să mă minunez cât de bine păstrat este, ce unitate vizuală există în centrul vechi și cât de bine gestionat este turismul, deși Salamanca nu este nici pe departe în top 10 orașe spaniole ca atractivitate turistică. Am scris un articol la începutul anului, în caz că ești curios să afli despre ce se poate vizita în Salamanca.

Din fericire pentru mine, cursul de Geografie urbană a venit ca o completare perfectă a dorinței mele de a descoperi orașul și arhitectura lui, motiv pentru care a devenit rapid preferatul meu, mai ales că ieșeam adesea pe teren pentru a identifica ce învățam în teorie. Dar a fost preferatul meu și datorită profesoarei – ˝llamame Luisa˝ a spus ea la primul curs. Am fost surprinsă să aud asta, căci nu mai întâlnisem până atunci un profesor care insistă să fie tutuit de elevii lui. Însă se vedea că spaniolii cu care eram în clasă erau obișnuiți – Luisa, mai poți repeta ultima frază? Luisa, mă poți ajuta să clarific X lucru? Cursurile predate de Luisa au fost cele mai interactive la care am participat vreodată și asta pentru că ne încuraja să punem întrebări oricând, să ne spunem părerea sau să dăm exemple din experiența noastră de până atunci. Aici am sesizat ce diferență uriașă este față de școala românească. Colegii mei din Salamanca erau mult mai deschiși să întrebe despre ceva ce nu înțeleseseră prea bine, erau mai activi la ore și mult mai înclinați să răspundă întrebărilor puse de profesor, fără teama de a spune o prostie. În afară de asta, mi-am dat seama că Luisa era respectată (și iubită) de studenții ei pentru calitățile ei de dascăl și că îi arătau asta prin participarea activă la oră, prin faptul că își făceau temele mereu la timp (vorbim de anul 3 de facultate) și nu prin a-i spune ˝dumneavoastră˝. Dovadă că respectul nu vine odată cu vreun titlu sau cu vârsta, ci cu profesionalismul și dedicarea de care dai dovadă în meseria ta.

Au fost desigur și momente în care am crezut că nu voi face față și că bariera de limbă nu îmi va permite să iau toate examenele – fapt esențial pentru mine la acea vreme, căci pentru a putea da licența aveam nevoie de minim 30 de credite pentru acel semestru – iar cele 5 cursuri pe care le urmam aveau fix 30 de credite. Nu-mi permiteam deci să pic vreun examen, așa că munceam mult pentru a nu rămâne în urmă față de colegii mei. Îmi amintesc perfect cum la cursul de Geografie Rurală răsfoiam dicționarul cu o viteză uimitoare, pentru a reuși să înțeleg despre ce se vorbește, în același timp în care încercam să și notez ceva, mai mult după ureche :)) Știam spaniolă din cărți, din cursuri de pe net, din telenovele (guilty), dar nu m-am gândit vreodată că o să am nevoie să știu cum se spune la lucernă, grâu sau secară. Desigur, atunci când m-am înscris la acest curs, mi-am imaginat că voi învăța despre așezarea și structura satului, nu despre rotația culturilor, sisteme de irigație și statistici despre ovine, bovine și cabaline :)) Nu cred că am mai fost vreodată atât de fericită pentru o notă de 7 ca atunci când am văzut rezultatul de la acest examen.

Pentru cei care se întreabă cum stă treaba cu limba vorbită într-un stagiu Erasmus, îți pot spune cum a fost la mine (Universidad de Salamanca) – toate cursurile și seminariile au fost în limba spaniolă, toate temele și examenele au fost în spaniolă, ba chiar și comunicarea cu secretariatul trebuia să fie în spaniolă pentru a primi răspuns. Acest lucru mi-a prins tare bine, căci m-a ambiționat să continui să învăț 🙂 Înțeleg însă că la alte universități din alte țări nu ai nevoie decât de engleză, mai ales dacă este vorba de un stagiu pe perioada masterului.

Ce am învățat la Universitatea din Salamanca nu ține deci numai de materia parcursă la cele 5 cursuri pe care le-am urmat, ci și de mentalitatea și abordarea pe care profesorii mei au avut-o, de respectul pe care întreaga instituție îl avea față de studenți – de la modul în care toată clădirea era organizată pentru confortul studenților, cu internet WiFi gratuit, cu cafeterie, spații de relaxare pe holuri, automate la care îți scanai cardul de student și îți puteai verifica notele, până la biblioteca ce îți trimitea reminder când se apropia termenul pentru o carte împrumutată. Desigur, pentru ei este o normalitate, însă în România nu prea vezi instituții publice amenajate întocmai pentru a-i face viața mai ușoară cetățeanului care apelează la ele.

În afara universității am învățat poate și mai multe – am avut norocul să găsesc o chirie cu o proprietară foarte deschisă, ce primea de la semestru la semestru alți studenți Erasmus în chirie. Și cu ea comunicam numai în spaniolă, însă ea știa că e nevoie să vorbească mai rar puțin pentru a o înțelege, avea întotdeauna o vorbă bună să îți spună, recomandări de locuri și experiențe pe care să le încerci și, mai ales, era curioasă să afle cât mai multe despre țara ta, deși nu călătorise prea mult în afara Spaniei. Din când în când îmi mai trimite câte o poză din Salamanca pe Whatsapp, chiar și acum după 4 ani – semn că știe cât de dor îmi e de oraș.

Aici, în prima chirie din viața mea, aveam să învăț cum e să te gospodărești singur – de la curățenie, spălat, călcat și până la gătit (uneori cu mama în telefon, recunosc 🙂 ) și partea cea mai dificilă, administrarea banilor. Îmi propusesem să mă încadrez în bursa primită de la facultate, de 500 de euro pe lună, așa că a trebuit să fiu bine organizată cu cheltuielile (în condițiile în care chiria era de 200 euro/lună). Tentația cea mai mare era reprezentată de excursiile de weekend, iar Salamanca fiind oraș universitar și atrăgând mulți studenți Erasmus, aceste tentații erau la tot pasul :)) Așa se face că am ajuns și în Toledo, Segovia, Avila și în drumeții la granița formată de râul Duero cu Portugalia. Cea mai mare tentația a fost însă Marocul – o călătorie în care mi-am dorit mult să merg, însă ar fi însemnat să nu mai mănânc vreo 2 luni :)) am renunțat atunci la idee, dar nu am șters Marocul de pe lista mea de dorințe și bine-am făcut, căci am ajuns acolo anul trecut – vă povestesc altă dată despre minunățiile de orașe imperiale sau faimosul Chefchaouen, orășelul albastru din Munții Rif 😀

Aș mai avea multe să povestesc din acel semestru petrecut în Salamanca, însă închei prin a vă spune că Erasmus a fost pentru mine o experiență de dezvoltare personală incredibilă, în care am asimilat și am ˝crescut˝ mai ceva decât Prâslea cel Voinic 😂 Este un citat al lui F. Scott Fitzgerald care se potrivește perfect acestei experiențe:

˝It’s a funny thing coming home. Nothing changes. Everything looks the same, feels the same, even smells the same. You realize what’s changed is you.˝

Îți recomand să nu ratezi experiența Erasmus dacă mai ai ocazia sau, dacă ai un copil student, să îl încurajezi să accepte această provocare – eu aș repeta-o oricând, fără ezitare. ❤️